Sibiu Business Agency

A fost inaugurată autostrada Sibiu – Boița

Autostrada Sibiu – Boița s-a deschis joi, în jurul orei 15:00, cu cinci luni mai repede decât era prevăzut în contract. Constructorul și reprezentanții CNAIR au făcut turul lotului și au prezentat cum s-au desfășurat lucrările în ultimii doi ani. Ora de Sibiu este prezentă la inaugurarea autostrăzii și a transmis LIVE evenimentul.

Așteptarea a luat sfârșit. Șoferii vor putea circula, începând de joi, pe proaspătul tronson al autostrăzii Sibiu – Pitești. Lotul dintre Sibiu și Boița va fi deschis circulației după ora 15:00. 

Înainte de a se da start circulației rutiere, tronsonul va fi inaugurat de constructor și reprezentanți ai CNAIR. Aceștia organizează un tur pe întregul traseu pentru a vorbi despre punctele „cheie” ale autostrăzii și despre lucrările care s-au derulat acolo. Va fi vizitat inclusiv Viaductul de la Tălmăcel, unde muncitorii au avut cel mai mult de lucru.

Contractul pentru cei 13,17 kilometri ai tronsonului Sibiu-Boița are o valoare de 613 milioane de lei (circa 125 milioane de euro) și a fost semnat în aprilie 2019. Lucrările au început în aprilie 2020 și au termen de finalizare aprilie 2023. Constructorul a avut de amenajat 27 poduri și pasaje, 27 podețe, un viaduct de 414,7m lungime și unul de 651,4m lungime, două spații de servicii, un centru de întreținere și coordonare și două noduri rutiere. Aceștia sunt singurii kilometri de autostradă inaugurați în acest an.

ro_RORomână
Scroll to Top